CUNOASTEREA SI EDUCATIA IN EGIPTUL ANTIC
MEDICINA

MATEMATICA

ARHITECTURA

ASTRONOMIA SI ASTROLOGIA

ARTA

EDUCATIA




        

MEDICINA

        Locul: Theba, capitala Egiptului;
        Anul: 2000 i.e.n
        Esti un scrib egiptean, lucrezi pentru un vizir si te pregastesti sa faci evidenta unor provizii care tocmai au sosit de pe Nil.
        Si ce ai? O durere teribila de masele.
        Care e raspunsul? Usturoi pisat si amestecat cu o solutie de otet si apa in parti egale.
        Sau esti o sotie egipteana care se pregateste pentru a-si primi musafirii. Totul este gata: gastele sunt gatite, fructele sunt pregatite, florile de lotus sunt proaspete din elesteu.
        Si ce ai? O durere groaznica de gat.
        Care e raspunsul? O clatire, o gargara cu un amestec de apa, otet si usturoi.
        Usturoiul era in vremea vechilor egipteni un important tamaduitor, la fel cum inca mai este astazi in tarile mediteraniene. Se poate spune ca usturoiul reprezenta aspirina vechilor egipteni.

        Egiptenii isi pot asuma creditul pentru inca o realizare care ne influenteaza viata: sunt una din primele populatii care au avut doctori.

        Doctorii din Egipt de obicei faceau ani de zile de pregatire in scolile din temple invatand arta diverselor forme de interogare a pacientului , de consultare sau examinare , palpare si tratament.

        Nu putem vorbi de medicina Egiptului antic fara sa vorbim de Imhotep, vizirul lui Zoser, fondatorul Dnastiei a Treia, si de asemenea arhitect al primei piramide din Saqqara. Este recunoscut ca mare vindecator, si ca posibil fondator a unei scoli de medicina in Memphis care a fost faimoasa timp de 2000 de ani, iar la secole dupa moartea sa este slavit ca zeul mediciniei. Sir Wiliam Osler spune ca Imhotep este “prima figura care se distinge clar prin ceata antichitati” (Baracos, 1990). Imhotep a diagnosticat si tratat boli ale pielii, parului, unghiilor, limbii, a tratat tuberculoza, apendicita, guta si artrita; a facut operatii (s-a gasit craniul unuia dintre muncitorii responsabili cu constructia piramidelor care a suferit o operatie pe creier dupa care a mai trait doi ani), a practicat si stomatologia; facea medicamente din plante; cunostea pozitia si functiile organelor vitale si ale ciriculatiei. Enciclopedia Britannica spune ca reputatia lui Imhotep era foarte respectata in acele vremuri si ca odata cu trecerea timpului prestigiul sau crestea, si ca templele sale in perioada greaca erau centrele invatarii medicinei.

        Toate aceste se intamplau cu 2200 de ani inainte ca parintele vestic al medicinei, Hipocrat sa se nasca. Azi, o statuie a lui Imhotep troneaza in Galeria Nemuritorilor la Colegiul Chirurgilor din Chicago. Peseshet este cunoscuta ca prima femeie doctor din lume, care a trait in timpul Dinastiei a Patra.

        Egiptenii au inceput sa practice medicina de foarte devreme, in jurul anului 4000 i.e.n. Practicantii medicinei cunosteau foarte bine corpul uman desi nu beneficiau de avantajele moderne ale radiografiei. Cunostintele lor proveneau din practicarea mumificarii. In acest proces, se extirpau si examinau diferitele organe ale corpului dupa moartea individului. Cunosteau inca de pe atunci creierul care in procesul mumificarii era lichefiat cu ajutorul uleiului de palmier care se introducea printr-o palnie pe nas, dupa care cu un instrument special in forma unui carlig se zdrobea, fiind astfel eliminat. Ei cunosteau si locatia exacta a inimii, si ca sangele circula prin corp.

        Doctorii vechi egipteni erau si excelenti observatori ai pacientilor lor. Ei isi dadeau seama dupa felul in care o persoana se misca daca suferea de o dislocare a vertebrelor.

        Existau inca de pe vremea aceea specilizari. Exista dovezi ale unei mandibule descoperite de arheologi a unui pacient caruia i-a fost drenat un abces se sub un molar, operatie efectuata si in zlele noastre. Din inscriptiiile gasite in morminte si pe peretii diferitelor constructii stim ca existau doctori specializati in problemele ochilor, stomacului, existau si medici care se ocupau de fertilitatea, contraceptia si sarcina femeii.

        Principalele surse care ne dezvaluie informatii despre medicina Egiptului antic provin in principal din sapte papirusuri datand din Dinastia a Doisprezecea. Cele mai importate papirusuri sunt cele care se numesc: Smith si Elbers, purtand numele celor care le-au descoprit sau interpretat. Papirusul Elbers este lung de 20 de metri si lat de 30 de cm. Acesta contine 877 de tratamente pentru diferite boli si simptome, incluzand cele ale ochilor, pielii, capului si fetei; proceduri chirurgicale, boli ale femeilor, si chiar sfaturi despre intretinerea unei case. Descantecele sunt recomandate numai in 12 cazuri. Papirusul Elbers este de fapt un tratat de medicina care cuprinde toate interventiile medicale cunoscute pe vremea aceea si este printre primele care s-au scris, acum mai bine de 36 de secole!         

Papirusul Edwin Smith este mult mai mic, si este de fapt o copie a unui document mai vechi datand din timpul celei Regatul Vechi. Partea cea mai importanta este cea adaugata de autor, reprezentand un glosar de termeni explicati care apartineau documentului original. In papirus sunt tratate si cazuri concrete de ingrijire a unor rani provocate in diferite parti ale corpului: cap, gat, piept si coloana vertebrala.

Sa presupunem ca esti un locuitor al Egiptului antic si suferi de cistita. Ce se intampla cu doctorul? Cel mai probabil ti-ar fi facut o vizita la domiciliu daca ti-ai fi putut permite . Primul lucru pe care l-ar fi facut ar fi fost acela de a-ti examina pulsul, desi nu se stie exact ce informatii obtineau doctorii in urma acestei proceduri. Apoi doctorul te-ar fi interogat conform Papirusului Smith pentru a afla care sunt simptomele si starea generala, probabil un pic mai mult decat o fac doctorii din zilele noastre. Cel mai probabil te-ar fi intrebat daca ai dusmani sau daca ai facut ceva in ultima vreme care sa provoace mania cuiva, si daca acesta ar fi fost cazul, ti-ar fi facut un descantec, sau ti-ar fi dat o amuleta. Apoi doctorult l-ar fi consultat, palpat, ar fi luat o mostra de urina pentru testare, iar apoi s-ar fi pronuntat asupra diagnosticului final si tratamentului. Nu ar fi fost de mirare daca doctorul ti-ar fi prescris coriandru, folosit si in zilele noastre, mai mult ca si condiment pentru in unele zone mancare decat ca tratament. Semintele de coriandru au fost descoperite de fapt in mormantul lui Tutankhamon, si in alte situri funerare.

        Un tratat de chirurgie osoasa, datand din mileniul al trilea i.e.n. expune 48 de cazuri de fracturi, luxatii, entorese, contuzii. Chirurgii egipteni – care nu prescriau niciodata medicamente au fost cei dintai care au practicat punctele de sutura pentru inchiderea marginilor unor rani, precum si primii care au folosit atele in caz de fracturi.

        Vechii egipteni reprezentau prototipul medicului generalist: ei tratau persoana in intregime, atat: fizic, mental, spiritual, si chiar social.

        Multe dintre plantele medicinale folosite de noi astazi au fost descoperite in Egiptul antic. Si multe din cunostintele noastre de anatomie au la baza studiul corpului omenesc de catre vechii egipteni obtinute in urma procesului de mumificare efectuat de acestia. Iar doctorii din Egiptul antic, desi le lipsea echipamentul tehnic sofisticat pe care noi il avem azi, valorau un lucru foarte important pe care noi se poate sa-l fi uitat: cat de important este sa-ti asculti pacientul.

MATEMATICA

        In metrologie egiptenii stabilisera unitati fixe de masura (pentru volume, suprafete, greutati), cerute de nevoile practice din administratie, agricultura, constructii si comert. Aceste unitati de masura aveau (ca de pilda la englezi in zilele noastre) valori specifice: unitatea de masura a suprafetei (setata) avea 2735 metri patrati; cea a capacitatii (bakata) era de aproximativ 4.50 litri; cea a greutatii (deben) circa 91 de grame...etc.

        Aritmetica lor era insa destul de rudimentara. Inca din mileniul al treilea i.e.n. egiptenii foloseau spre deosebire de mesopotamieni – sistemul de numeratie zecimal. Dintre cele patru operatii; inmultirea si impartirea se facea numai cu 2, operand o serie de “dublari”.

        De exemplu operatia 4 X 5 se rezolva astfel: (4 X 2) + (4 X 2) + 4 = 20 Tabelele de inmultiri nu aveau, ca mesopotamienii. Nu cunosteau alt tip de fractii decat cele cu numaratorul 1. In schimb, operau corect ridicarea unui numar la patrat, precum si extragerea radacinii patrate. Nu se poate afirma cu certitudine ca ar fi cunoscut calculul algebric; se pare insa ca nu (spre deosebire de babilonieni). Dar este posibil sa fi avut o oarecare idee despre progresia aritmetica, precum si despre o progresie geometrica.

        Aceste probleme de progresie geometrica erau enuntate intr-o forma amuzanta: “Erau sapte case, fiecare cu sapte pisici. Fiecare pisica a mancat sapte soareci, fiecate soarece a mancat sapte spice, fiecare spic avea cate sapte boabe. Cautati totalul.” Rezolvare: 7 case + 49 pisici + 343 soareci + 2401 spice + 16807 boabe = 19607

        In domeniul stiintei exacte, geometria si astronomia au fost cele in care egiptenii au inregistrat rezultate mai apreciabile. Anticii greci – Herodot, Strabon, Diodor din Sicilia, - afirmau ca geometria, nascuta (dupa cum arata insusi numele) din necesitatile masuratorii terenurilor agricole, era o creatie egipteana.

        Intr-adevar, ei stiau sa calculeze suprafata dreptunghiului, a triunghiului, a trapezului, si chiar a cercului – in acest ultim caz, operand cu o valoare a lui pi foarte aproape de cea exacta (3.16 in loc de 3.14). De asemenea, egiptenii calculau corect volumul cilindrului, al piramidei si al trunchiului de piramida. Dar niciodata autorii textelor care expun probleme, indicand solutiile si operatiile, nu arata o cale logica a rezolvarii, rationamentul si demonstratia.


ASTRONOMIA SI ASTROLOGIA

        Cosmologia si astronomia egiptenilor au fost domeniile cel mai mult alterate – cum era si de asteptat – de gandirea mitica. Pamantul era imaginat ca pluteste pe un haos de apa; deasupra sa se arcuieste cerul, o masa lichida pe care navigheaza soarele in barca diminetii si in barca serii, avand ca vaslasi stelele. Soarele si luna, principalele stele, erau divinizate. Constelatiile, de asemenea erau pentru egipteni niste fiinte ceresti.

        Astronomia, in schimb a capatat totusi pentru egipteni caracter de stiinta. Nu s-a nascut ca la mesopotamieni din astrologie; fenomenele ceresti nu erau interpretate ca manifestari ale vointei zeilor, nici ca putand sa dea indicatii despre viitorul omului. Observand cele treizeci si sase de constelatii – “decanii” – de-a lungul ecuatorului ceresc, egiptenii au stabilit pe baza pozitiei si aparitiei lor de cate zece zile un ciclu de 360 de zile. Acest calendar solar egiptean, modificat in epoca Ptolomeilor, a devenit calendarul iulian, apoi cu mici retusuri, calendarul gregorian de azi. Pentru masurarea timpului, egiptenii se serveau de calendare solare si de clepsidre.

        Egiptenii au meritul de a fi determinat cu o precizie uimitoare Nordul (cu o deviatie de cel mult un grad), orientand fetele marilor piramide in directia celor patru puncte cardinale.


ARHITECTURA

        Istoricii si egiptologii cad de comun acord in privinta faptului ca vechii egipteni au fost primii constructori din istoria omenirii.

        Ei ne-au invatat cum sa proiectam si sa inaltam constructii marete, punand prin urmare temelia civilizatiei umane, urbanizarii si unui asezamant propriu si stabil pentru prima data in istorie. Vechii egipteni au ajuns la performante inegalabile in designul arhitectural si in ingineria constructiilor. Chiar si in zilele noastre ne este greu sa ne inchipuim cum a fost posibil ca acesti oameni ai antichitatii sa inalte toate aceste constructii cu un asa mare nivel de precizie si de perfectiune, folosind doar unelte primitive si naive, total incomparabile cu echipamentul si tehnologia moderna.

        Constructiile vechi egiptene reflecta foarte bine conceptia constructorilor asupra lucrurilor, la fel ca si nevoile societatii.

        In construirea templelor si mormintelor lor, vechii egipteni si-au folosit cunostintele si geniul lor creator; aproape la fel cum natiunea noastra moderna isi focalizeaza interesul pe imbunatatirea a proceselor tehnologice si profesionale.

        Vechii egipteni stiau cum sa-si fortifice orasele si sa-si inconjoare mormintele cu calupuri de pamant, sa construiaca temple spatioase; inca din 3200 i.e. n. vechii egipteni au inceput sa foloseaca calupuri de pamant uscat la soare pe scara mare, practica ce a durat destul de mult. De departe cele mai uimitoare constructii sunt piramidele – povestea lor reprezentand una din marile experiente intelectuale ale istoriei – iar totul incepe cu un om.

        Cu 25 de secole inainte de Hristos s-a nascut un geniu pe malurile Nilului. Printre titlurile lui se numara cel de :mare preot, medic, insa avea sa schimbe istoria ca arhitect.
        El este Imhotep. Viziunea sa a transformat Egiptul dintr-o tara cu constructii de caramida intr-o tara cu imense edificii de piatra. Constructiile au luat o amploare mai mare ca niciodata. Acum 4500 de ani, Imhotep a schimbat definitiv lumea.
        E primul geniu din istorie care a construit un edificiu de piatra, - a construit un mormant de piatra, un monument durabil pentru regele sau. Pana atunci, faraonii erau inmormantati in structuri simple nimite mastaba, adica “bancheta” in araba.
        Imhotep a construit o mastaba pentru rege apoi i-a venit o idee geniala. A mai pus una deasupra, si inca una, suprapunand in total 6 niveluri si creand prima piamida – piramida in trepte.
        Acesta e primul edificiu de piatra din istorie.

        Aceasta constructie langa Cairo, e o mare investitie in istoria omenirii alaturi de roata si computer. A mai construit altare si temple pentru faraon, un adevarat oras de piatra care se intindea pe cativa acri. Imhotep a conceput inimaginabilul si l-a transformat in realitate. La 2000 de ani dupa moartea sa a fost venerat ca zeu. Dupa el au urmat si alte incercari ale constructiei. Cel care l-a urmat a fost Snefru care aconstruit o piramida cu fete netede, fara trepte, careia i-au mai urmat inca doua. Poate ca cerul i-a dat aceasta idee. In conditii ideale, razele soarelui cad pe pamant sub forma unei piramide. Marea piramida a regelui Khufu, proiectata de arhitectul Hemiunu este singura din cele sapte minuni ale lumii care supravietuieste si azi. Piramida trebuia amplasata pe malul vestic al Nilului. Acolo apune soarele zilnic si tot acolo e taramul mortii. Dar trebuia sa fie langa fluviul care, odata pe an se revarsa, ca blocurile mari de piatra sa poata fi transportate pe santier. Si ceea ce a creat e incredibil.

        Marea Piramida e imensa. Are o baza de 13 acri, e alcatuita din peste un milion de blocuri de piatra. Dar uimitoare nu e doar marimea, ei ci si precizia. Blocurile sunt atat de bine asezate,incat nu poti lega o foaie de hartie intre ele. Deoarece nu puteau fi construite pe pamant instabil, a fost inlaturat nisipul, apoi asezate blocuri de piatra. Aceasta afost fundatia , dar piramida trebuia orientata conform celor patru puncte cardinale, faraonul fiind asociat cu centrul cerului., in jurul caruia graviteaza astrele. In prezent, e Steaua Polara, dar nu era si pe vremea lui Hemiunu. Era un punct intre Mizar, o stea din Ursa Mare, si Kochab, din Ursa Mica. O data pe noapte, Mizar ajungea deasupra lui Kochab, indicand nordul. Astfel s-a orientat Hemiunu cu mare precizie. Niciun edificiu din lume nu e atat de bine orientat in spatiu. Dar nu trebuia sa fii un geniu, era de ajuns sa privesti cerul.

        Odata gata fundatia si orientarea edificiului in spatiu se pune problema gasirii a peste un milion de blocuri de piatra. Hemiunu era destept, a taiat blocurile din cariere cat mai aproape de santier. O mare problema era lipsa uneltelor puternice. Caci aveau doar unelte din cupru, iar cupru e moale, asa ca mii de oameni nu aveau altceva de facut decat sa ascuta unelte. Constructia piramidei a inceput. Urmeaza transportarea blocurilor pe santier. Constructorii de piramide nu foloseau roti, nu i-ar fi ajutat la transportul blocurilor, s-ar fi ingropat in nisip. Blocurile erau aduse pe santier cu scari sau pe tavalugi. Cum putem sti daca blocurile sunt plane? Noi cu siguranta am folosi o nivela, dar Hemiunu nu avea decat un echer, mai era folosit pentru a vedea daca blocurile sunt asezate in unghi drept. Precizia era incredibil de importanta. Cu o abatere de un centimetru de la baza, fetele nu s-ar mai fi intalnit in varf asta ar fi insemnat dezastru. Acesta este unul din tre cele mai bine lucrate edificii construite vreodata. Dovada genialitatii lui Hemiumu ca arhitect e dovedita si in ideea geniala de a face cinci incaperi mici deasupra camerei funerare pentru a reduce presiunea asupra plafonului caci blocurile din granit din plafonul camerei funerare nu puteau sustine miile de tone de piatra de deasupra lor. O mare problema a fost construirea, in ideea de a impresiona prin marimea si simplitatea sa. Piramidele erau testamentele unei familii de genii, care, chiar si dupa atatea secole stau marturie si pledeaza si astazi pentru indemanarea, maiestria si priceperea cu care acesti constructori antici si-au lasat amprenta in istoria omenirii.

Vechii egipteni au meritul de a di ajuns la performante inegalabile in designul arhitectural si in ingineria constructiilor, fiind prima civilizatie care a realizat constuctii monumentale in piatra.


IMORTALITATEA PRIN ARTA

        Din sursele ce ne-au parvenit de-a lungul mileniilor privind acest mod de manifestare al egiptenilor - prin arta, avem certitudinea ca vechii egipteni nu cunosteau notiunea de “arta”. Niciun cuvant din limba egipteana veche nu exprima ceea ce noi astazi intelegem prin conceptul de “arta”. Aveau totusi cuvinte pentru creatiile pe care noi astazi le numim “opere de arta”, cum ar fi: statuile, stelele, picturile de pe morminte, etc, dar nu avem si convingerea ca acestea cuprindeau in intelesul lor si o dimensiune estetica. Desi vechii egipteni au costruit si au decorat monumentele, au slefuit si finisat statuile tintind catre o finalitate religioasa, asta nu inseamna ca ei nu tineau cont si ca nu urmareau si dimensiunea estetica a lucrarilor lor. A reprezenta insemna, intr-un fel, a crea, si reprezentarile egiptenilor aveau scopul de a servi ca parte semnificativa a cultului zeilor si al mortii.

        In vechea societate egipteana, conformismul, si nu individualismul era incurajat, si nu se gasea loc pentru un artist cu o viziune personala ce incalca normele acceptate.Artistii egipteni lucrau de obicei in echipa, sub indrumari stricte, chiar daca perele lor erau foarte apreciate. Acest lucru nu insemna totusi ca artistul nu putea inova, nu putea sa lase o amprenta oarecum personala, incadranadu-se in niste limite.

        Arta egipteana isi are originea inca de la inceputul istoriei Egiptului, si nu a suferit schimbari majore in decursul anilor. Artistii egipteni au pretuit diversitatea si au evitat reproducerea aceleiasi opere.

        Arta egiptena avea la baza dorinta de a asigura continuitatea: continuitatea universului, a zeilor, a regelui si a oamenilor. Prin urmare, infatisau lucrurile nu intotdeauna asa cum le percepeau, ci ca simboluri idealizate, urmarindu-se astfel a fi semnificative si durabile. Adevarata arta, cea mai bine inspirata, imbina realul cu imaginarul.

        Arta egipteana impresioneaza in primul rand prin surprinzatoarea sa modernitate. Il impresioneaza mai putin pe contemplatorul cu preferinte pentru estetica baroca, romantica sau realista; in schimb il va entuziasma pe devotatul artei clasice – sau al celei moderne. Caci arta egipteana este o arta de o mare demnitate si distinctie. Este ermetica, inchisa oricaror sugestii venite din partea artei altor tari, pastrand un aer de profunda solitudine. Nu tine deloc sa emotioneze, este cea mai impersonala din intreaga arie culturala antica orientala (E. Foure,2004).

        Afisand o vizibila mandrie – dar lipsita de duritate sau aroganta – este profund umana tocmai prin marea ei simplitate. Viata ei se comunica privitorului in mod direct si net, din gestul natural si din atitudinea exacta a personajului uman reprezentat.

        Arta e dominata de ideologia religioasa si cea monarhica. Aceasta situatie ii impune artistului stilul solemn si respectarea traditiei. Solemnitatea si conservatorismul acestei arte aveau rolul de a reclama privitorului un sentiment de respect fata de autoritatea constituita. Nu se putea deci vorbi de o autonomie a artei, de o arta dezinteresata, generata de intentii pur estetice, care sa propuna opera creata unei contemplatii directe estetice. Artistul trebuia sa ilustreze o idee religioasa sau politica, sa comunice privitorilor un sens care i-a fost dinainte stabilit. Arta lui nu tine atat sa “reprezinte” cat sa “simbolizeze”. Arta Egiptului e dictata de ideea continuarii existentei si dupa moarte. Ideea “lumii de dincolo” va fi aceea in functie de care si in jurul careia se va organiza marea majoritate a operelor artistice egiptene. Arta egipteana nu sta cum gresit se sustine uneori – sub egida mortii. Egipteanul nu e obsedat de ideea deprimanta a mortii, ci arta sa este o senina intelegere a mortii conceputa ca o continuare fireasca a vietii. In Egiptul antic, moartea nu este definitiva. De aceea, monumentele funerare egiptene sugereaza si glorifica eternitatea. Prin intermediul artei, egipteanul obtinea nemurirea, viata vesnica, pentru care isi lasa chipul pe statuiete, numele gravate in diverse locuri, si scenele din viata lor pictate pe peretii mormintelor.

        Arta egiptenilor reflecta fiecare aspect al vietii lor.

        Picturile de pe peretii mormintelor, templelor, dau viata unor scene din viata lor zilnica: oamenii sunt infatisati facandu-si treburile zilnice cum ar fi: coptul painii, pescuitul, vanzarea diferitelor produse, diverse munci agricole, precum si scene care implica activitati sociale, intalnirile cu prietenii, petrecera timpului in familie, etc. Toate acestea il ajutau pe decedat in lumea de dincolo pentru ca aceste imagini vorbeau despre el, erau o oglinda a vietii pe care a dus-o. Picturile in care erau reprezentate alimente, imbracaminte, servitori, sclavi, ii erau foarte folositoare decedatului prin ceea ce reprezentau, caci el le putea folosi dupa moarte la fel cum o facea in timpul vietii. Toate aceste tablouri erau zugravite in culori vii. In principal albastrul, rosul, portocaliul si albul trasau viata decedatului.Vopseaua folosita era preparata din minerale naturale si substante minerale preparate artificial.

        Pe langa pictori, o alta categorie importanta de artisti in Egiptul antic era cea a sculptorilor. In operele lor de arta infatisau: regi, regine, scribi, animale, zei si zeite. Se obisnuia sa se realizeze o combinatie intre trasaturile umane si cele ale zeilor. Printre materialele folosite se numara alabastrul, alb si translucent care se folosea mai ales pentru vase si obiecte decorative. De asemenea se mai folosea ceramica si lutul. Bijuteriile se faceau din ceramica, sticla, aur, argint si cupru. Aceste metale se folodeau si pentru obtinerea acelor, pensetelor, lamelor, topoarelor, si sulitelor.


SCRISUL IN EGIPTUL ANTIC

        Egiptenii antici credeau ca scrisul era un dar de la zeul Thoth. "Hieroglifele" - cuvantul pe care il folosim pentru a descrie simbolurile antice egiptene, vine de fapt dintr-un cuvant grecesc care inseamna "inscriptie sacra". Aceasta idee ramane si astazi in Egiptul Modern. Limba oficiala este acum araba iar musulmanii cred ca varianta scrisa a limbii este o arta sacra inchinata zeului lor - Alah. Timp de multi ani, oamenii de stiinta au crezut ca fiecare hieroglifa era o imagine care inlocuia un intreg cuvant. Dar indiferent cat de mult au incercat, nu au reusit sa rezolve puzzle-ul. Apoi soldatii francezi, ajunsi in Egipt datorita lui Napoleon Bonaparte au descoperit Piatra Rosetta in Egiptul nordic si tot misterul se deslusi incetul cu incetul. Un om de stiinta francez, Jean Francois Champollion care cunostea greaca antica si coptica - o forma de egipteana veche, inca vorbita in parti ale Egiptului si Etiopiei - a deslusit pana la urma ca semnele hieroglifice pot functiona ca literele unui alfabet modern, si a venit cu prima traducere precisa a hieroglifelor.

        In general in timpul faraonilor, egiptenii foloseau hierogrlifele pentru a grava sau picta pe peretii mormintelor textele religioase si despre viata defunctului care aveau sa-i serveasca in viata de apoi erau folosite pe peretii templelor, pe statui, sau pe stele (pietre de dimensuini mari pe care erau inscriptionate cele mai insemnate lucruri). Sistemul hieroglific a fost cel mai longeviv sistem de scris, fiind folosit pana in secolul 4 I.e.n. Un al doilea sistem de scriere a fost cel hieratic, mult mai simplu si mai abreviat. Acesta afost adaptat pentru o scriere mai economica, mai rapida necesara intocmirii scrisorilor si documentelor administrative. In general aceste documente erau scrise cu cerneala, pe papirus la fel ca textele literare, funerare, educative si mitologice. Hieratica a fost inlocuita cu dematica care era mult mai cursiva, si a aparut in secolul 7 i. e. n. La inceput se folosea pentru transcriera pe papirus, a vietii de zi cu zi, dar mai tarziu se folosea la scara larga, inclusiv pentru inscriptiile mormintelor. Aceasta scriere a rezistat cu un secol mai mult decat cea hieroglifica. Ultima scriere a vechilor egipteni este alfabetul copt care dateaza din secolul 2 e.n..

        Termenul reprezinta traducerea in greaca a numelui “Egipt”. Spre deosebire de alfabetele precedente care contineau doar consoane, acesta avea si consoane. Folosea cele 24 de litere ale alfabetului grecesc + 6 caractere in plus derivate din domotica pentru sunete care nu existau in greaca.


CARACTERISTICILE EDUCATIEI IN EGIPTUL ANTIC

        La fel ca si in zilele noastre, copiii imitau comportamentul adultilor. Diferenta consta in faptul ca atunci mai mult decat acum copii invatau prin imitare ocupatia parintilor. Pe masura ce cresteau, copiii preluau tot mai multe sarcini la ferma, la atelier sau la via parintilor si isi formau deprineri si cunostinte de la cei mai in varsta. Odata cu deprinderile se formau si atitudinile morale si viziunea asupra vietii. Parintii le inculcau conceptiile lor despre viata, despre ritualurile traditionale, despre religie, despre ceea ce era considerat un comportament corect fata de altii si fata de autoritati.

        Pe langa lectiile despre felul de a trai furnizate de textele scrise de scribi si educatia oferita de familie, exista si o formare profesionala. Un functionar isi lua fiul ca asistent personal, astfel incat fiul sa aibe parte de instriure la locul de munca, si succesiunea avea loc aproape automat. Tinerii de obicei nu-si alegeau singuri cariera, dar adesea isi urmau parintii, chiar pana la mari functii in stat, cu binrcuvantarea faraonului, bineanteles. Existau insa si exceptii ale transmiterii ocupatiei de la parinti si anume era cazul persoanelor care nu aveau urmasi. Dar adoptia era folsita pentru a asigura succesiunea proprietatiilor si a profesiei. Regele era singurul care nu se ocupau personal de educatia copiilor sai. Senenmut, vizir si arhitect a lui Hatshepsut si Idor din Abusir au fost astfel de tutori. Urmasii regelui invatau de la acestia literatura, matematica, scrisul si gramatica. Fetele din familiile de rand invatau cum sa se descurce in gospodarie, cum sa cante, sa danseze, si sa cante la instrumente. Acestea erau indeletniciri foarte importante mai ales daca fata canta intr-un templu. Copiii fermierilor si pescarilor aveau parte de chiar mai putina educatie formala. Ei invatau cum sa semene, sa secere, sa ingrijeasca pasarile si animalele domestice, cum sa faca plase, cum sa prinda si sa prepeare pestele. Copii apar adesea infatisati in scene semanand sau ingrijind de animale. Mestesugarii ii invatau pe copii arta ceramicii, lucrului cu metalul, arta sculpturii. Un artist trebuia sa posede simtul proportiei, al masurii, culorii si simbolismul.

        Artistii, arhitectii, sculptorii trebuiau sa fie invatati. Ei trebuiau sa converteasca textele scrise pe papirusuri in hieroglife pe peretii templelor sau ai sarcifagelor, si sa le incrusteze pe statui.Astfel, ei trebuiau sa stapaneasca scrisul si citiul in heratica si hieroglife. Un text din Dinastia a 19 a numit “Papirusul Anastasi I” era folosit pentru a-i invata pe tineri geografia Asiei si aritmetica.

        Limbile straine nu erau obligatorii la fel cum nu erau nici textele religioase si ritualurile. Educatia fizica era rezervata doar pentru copii regelui. Exista o inscriptie straveche in care copilul era “trimis la scoala si invatat sa scrie bine. A invatat arta razboiului si i-a intrcut pe ceilalti colegiai sai”.(cit. in Wilson, 1995). Arta razboiului poate include calaritul, conducerea unui faeton sau folosirea armelor. Elevii isi faceau exercitiile de aritmetica in linste, dar recitau textele cu glas tare pana cand le memorau. Elevii foloseau fragmente de lut sau fragmente de calcar numite “ostraca” pentru a-si perfectiona scrisul, iar uneori mai foloseau si papirus care mai fusese folosit de alti elevi inaintea lor. Exista dovezi ca cel putin o data o fetita a fost invatata sa scrie si sa citeasca. O scrisoare datand din perioada Dinastiei a 20 a de la un om catre fiul sau spunea: “ea e fiica lui Khonsumose, las-o sa scrie o scrisoare si trimite-mi-o”. (cit. in Wilson, 1995). Scoala nu avea o durata determinata. Un mare preot numit Bekehnklhonsu relateaza ca a inceput scoala la varsta de cinci ani ci ca a frecventat-o timp de 11 ani. La 16 ani a fost numit preot wab, iar patru ani mai tarziu a inceput sa avanseze pe scara ierarhica in templu si abia dupa 39 de ani a fost numit Mare Preot pentru urmatorii 27 de ani. Un alt mare dregator Ikhernofret relateaza ca a devenit curtean cand avea 26 de ani dupa ce a fost educat la palatul regelui. Nu exista dovezi care sa sprijine existenta in timpul Regatului Vechi a scolilor formale, probabil cu exceptia celor de la curte regala. Parintii ii invatau pe printii mai mici, iar copii din familii importante erau si ei educati tot de copiii regelui. In Regatul Mijlociu prima dovada a existentei unei “case de instructie” apare in mormantul lui Kheti. In timpul Regatului Nou existau cel putin doua scoli in Teba, una in templul Mut, si inca una langa Deir el-Medina unde erau invatati copiii muncitorilor.


EDUCATIA COPILULUI SI COPILARIA

        Copiii erau considerati o binecuvantare in Egiptul antic. Fii si ficele erau cei care aveau grijade parintii lor la batranete, fiind un sprijin important. Scribul Ani ii sfatuia pe copii sa rasplateasca devotamentul si grija mamei: “Rasplateste-ti mama pentru grija sa. Da-i toata painea de care are nevoie si ingrijeste-o la fel cum si ea te-a ingrijit cand erai o povara. Cand in sfarsit te-ai nascut ea tot te-a purat in jurul gatului si timp de trei ani te- a alaptat si te-a mentinut curat”. (cit in Wilson, 1995).

        Se astepta de asemenea ca fiul cel mare sa se ocupe de funerariile parintilor dupa moartea acestora. Copiii erau apreciati in Egiptul antic. Grecii, care erau obisnuiti sa nu acorde o atentie prea mare copiilor au fost uimiti sa vada ca fiecare copil nascut intr-o familie egipteana era crecut si ingrijit cu mare atentie. Ingrijitul unui copil nu era deloc treaba usoara. Multii copii mureau de diverse boli, infectii. Era o rata mare a mortalitattii infantile: o moarte la doi, trei copii nascuti, dar numarul de copii nascuti intr-o familie era in medie de patru, zece copii, unele familii avand insa si zece, cinsprezece copii.

        Papirusurile Kahun, Berlin si Carlsberg contin cateva exemple extraordinare de teste de fertilitate, sarcina si se determinare a sexului copilului. Aceste teste includ o serie de proceduri care includ printre altele: inducerea vomei si examinarea ochilor. Unul din cele mai cunoscute teste este cel al udarii zilnice cu urina apartinand femeii a doua tipuri de seminte. Daca crestea una din ele, atunci femeia avea sa nasca o fata, daca crestea cea de-a doua, avea sa nasca baiat, iar daca nu crestea nici una, femeia nu putea avea copii. Tehnica a fost testata in secolul 20 si nu a aratat nici o crestere a nici unei seminte in urma udatului acestora cu urina barbateasca sau a unei femei neansarcinate. Cu 40 de specimene apartinand femeilor insarcinate s-a obtinut cresterea uneia sau celelaltei seminte in mai mult de 50% din cazuri. Cand doar o specie de seminte a incoltit, sexul a fost corect in 7 cazuri si incorect in 16 cazuri. Daca femeia bea lapte de la o femeie care nascuse un baiat, si laptele era amestecat cu piure de pepene si femeii i se facea rau, inseamna ca era insarcinata. La fel cum existau moduri in care se putea determina daca o femeie e insarcinata sau nu, la fel existau modalitati de prevenire a sarcinii. Existau cel putin trei modalitati, printre care folosirea unei mixturi de salcam, curmale si miere.

        Nasterea era dificila si periculoasa in acea perioada. In mormantul regelui Horemheb din Saqqara s-au gasit fragmente ale sotiei sale Mutnodjmet, care avea intre 40-50 de ani cand a murit. Langa ramasitele sale au fost gasite si cele ale unui fetus dezvoltat. Cel mai probabil femeia a murit la nastere dat fiind faptul ca oasele sale pubiene prezentau semne ale unor nasteri anterioare dificile. Nasterea avea loc in conditii speciale: se petrecea inr-un loc aerisit, racoros, se aranjau o saltea, o rogojina si o perna. Doar femeile erau prezente la nastere. Femeile care se ocupau cu agricultura chemau doua femei, fie din casa, fie vecine, iar femeile din familiile din clasele bogate aveau in jurul lor servitoare si moase. Nu se cunoaste ca in limbajul vechilor egipteni sa existe cuvinte ca obstertician, ginecolog sau clasa de mijloc. Femeile isi nasteau copiii in pozitie sezuta, sprijinindu-se pe calcai sau in genunchi. Erau recitate diverse inacantatii, menite sa-i induplece pe zei ca sa usureze greutaea mamei. Zeul Khnum era cel care ii dadea sanatate noului nascut. Daca un copil bolnav era suspectat ca ar putea muri, sansele sale de supravietuire se apreciau dupa puterea tipetelor si dupa expresia fetei. Daca nou-nascutul striga “Hii” dupa nastere insemna ca avea sa traiasca, daca tipa “Mbi” sau se intorcea cu fata in jos urma sa moara. Daca inca mai existau dubii copilulului i se administra timp de trei zile lapte continand fragmente ale placentei sale. Daca nu voma insemna ca urma sa supravietuiasca. Parintii nu pierdeau timpul in alegera unui nume pentru coplilul lor, astfel copiii eau botezati cu nume scurte ca Ti sau Abi, altii le puneau nume lungi, char fraze cum ar fi Djedptahioufankh, insemnand “Ptah spune ca va trai”. Numele se alegea si in functie de particularitatile fizice: Pakamen, ce insemna “cel orb”, sau in functie de ocupatie: Pakapu, “cel care prinde pasari”. Multi dintre parinti alegeau pentru copiii sai nume de zeitati, crezand ca vor fi astfel ocrotite de acestea: Horus, Seth, Amun, Mut. Imediat dupa nastere copiii erau inregistrati. Copii aveau asupra lor diferite amulete care ii protejau de boli si de spiritele rele. Pe un papirus facut sul si purtat la gat erau scrise cuvinte magice, rugi inchinate zeilor, care de asemenea aveau rolul de a-l proteja pe copil.

        Copilaria era lipsita de griji. In urma sapaturilor arheologice s-au gasit numeroase jucarii si jocuri folosite de copiii Egiptului antic, precum si picturi in care erau prezentati copii jucandu-se. Copii se luau la intrecere, aveau competitii, foloseau obicte mici intruchipand: animale, barci, aveau papusi cu par natural, se jucau cu mingea, dansau, la fel ca si copii din ziua de azi. Si ei aveau animale de casa cum ar fi pasari, caini, pisici. Din ceea ce s-a aflat pana acum din picturi si statui, copiii, atat fetitele cat si baieteii umblau dezbracati pana la pubertate, uneori avand talia infasurata intr-o bucata de material. Un alt semn distinctiv al copilului era capul ras , uneori cu o impletitura a parului pe partea dreapta a capului. Copiii apar adesea in operele de arta stand goi langa parinti, sugandu-si degetul mare si avand parul astfel. Desi umblau mai mult dezbracati, copii egipteni purtau bijuterii: coliere, bratari, cercei, bijuterii pentrubrate si glezne. Cam in jurul varstei de cinci ani copiii incepeau sa-si ajute familia. Baietii si fetele fermierilor faceau comisioane, hraneau animalele, semanau, treierau, secerau, aduceau mancare muncitorilor. Fetele mai mari ajutau in bucatarie, la coptul painii, si toti copiii erau responsbili de ingrijirea fratilor mai mici.

        Copiii familiilor mai instarite erau invatati cum sa administreze proprietatile si averea, iar baietii puteau fi adusi la scolile de scribi. Acestea erau la palatul regelui si pe langa copiii regelui mai puteau fi adusi si cei apartinand familiilor bogate sau care erau in slujba regelui. Baietii erau adusi aici ca sa invete sa devina birocrati, preoti, sau capetenii de armata. Baietii care invatau in aceste scoli incepeau la varsta de 4 ani si mergeau 10, 12 ani dupa care ocupau un post. Adesea tatal copilului avea un cuvant decisiv in alegerea profesiei, copiulul continuand traditia familiei, sau ocupand postul tatului. Copiii invatau prin imitarea comportamentului adultilor. Copiii jucau jocuri militare si invatau gesturile de bocire de la parinti. In Regatul Nou fetele serveau in temple ca dansatoare sau cantarete. Copilaria lipsita de griji a majoritatii copiilor egipteni lua sfarsit cand ajungeau la varsta pubertatii. Incepand cu varsta de 12, 14 ani se casatoresc, intemeiaza o familie au proprii copii, si ciclul vietii o ia de la capat.

        Educatia la scola, dar si in familie, era o indatorire esentiala a parintilor care le insuflau copiilor lor respectarea principiului Ma`at (simbolizand adevarul si dreptatea), supunerea fata de regulile comportamentale ce-i protejau de infractiunea care ar fi putut tulbura cursul natural al lucrurilor: “O stana de piatra, iata ce este micul prostanac, pe care tatal sau nu l-a educat”. (cit in Wilson, 1995). Viitorul adult trebuia pregatit pentru o viata linistita si comunitara, intr-un cuvant viata “celui ce tace intru Ma`at”, avand o conduita model fata de ceilalti si fata de Zeu, pe care H. Brunner (1987) il descrie ca pe “egipteanul adult, imaginea exemplara a omului care accepta Providenta din mana Zeului, se integreaza in anturajul sau, are un comportament agreabil, calm, modest, disciplinat, loial, niciodata violent sau necugetat”.


EDUCATIA FETELOR SI ROLUL FEMEII IN EGIPTUL ANTIC:

Femeia egipteana ne apare intruchipata in picturile pastrate pe peretii mormintelor si pe diferite obiecte de arta ca sotie si ca mama, barbatul fiind capul familiei. Ea lucra mai mult in casa, ferita de soarele arzator, astfel, pielea ei era mai alba decat a barbatului, dupa moarte era pictata in verde, la fel ca si barbatul, pentru ca aceasta era culoarea renasterii; femeile erau adesea reprezentate ca fiind slabe si frumoase, desi un abdomen mare la barbati era semn de bunastare si echivala cu bogatia si puterea. In aceste picturi femeile nobile nu sunt infatisate muncind, dar femeile apar a fi: dansatoare, canatrete, acrobate, prostituate, bucatarese, si multe altele.

Spre deosebire de picturi, sculpturile reprezinta doar femeile nobile, cu influenta. Femeia obisnuita apare in sculpturi alaturi de sotul sau, tinandu-si mana pe umarul aceatuia, pe cand in sculpturile cu faraonul si sotia lui, aceasta era reprezentata la o scara mai mica, subliniind faptul ca faraonul era privit ca un zeu pe pamant, pa cand sotia era doar om. De obicei in sculpturi femeia aparea doar langa barbat, sculpturile infatisand doar femeia fiind foarte rare.

Foarte devreme, inca de la varsta de patru ani, si vreme de mai multi ani, unele fetite puteau fi admise in sistemul de invatamant rezervat acelor copii destinati de parintii lor carierei de functionar. Asadar, mai intai trebuia obtinut statutul de “scrib”. Cazul nu era probabil frecvrnt la fete, dar el exista, caci unele profesiuni erau deschise femeilor. Ca si colegii lor si mandre ca se puteau referi la patroana scrisului si a arhivelor, fermecatoarea zeita Sesat, ele mergeau la scoala, unde disciplina era stricta iar pedepsele corporale se aplicau potrivit unei logici sanatoase: “Nu aplica lovituri pentru greseli trecute. O mica pedeapsa executata imediat este mai buna decat o pedeapsa severa dar tarzie.” (citi in Wilson, 1995).

Prima sarcina consta in a se initia in complexitatea certa a scrierii hieroglfice ce servea la exprimarea unei limbi arhaice utilizate destul de putin in limbajul vorbit. In acest scop se impunea in primul rand invatarea listelor de semne, clasate pe categorii si insotite de pronuntarea si semnificatia lor. Apoi trebuiau sa se concentreze asupra listelor de numere unite dupa sens si sa continue cu exercitii in cursul carora ele copiau mici texte clasice de reprodus in scrierea “unciala”, numita de noi “hieratica”, si care reflecta limba vorbita a epocii. Existau si exercitii de gramatica, iar conjugarea verbelor nu era uitata. Scolarii treceau atunci la temele de compunere sub controlul si antrenamentul extrem de stricte ale dascalului. In fiecare zi elevul isi data copia, iar “beletristica” ii patrundea astfel treptat in spirit: texte literare, tratate de intelepciune si opere de imaginatie, romane si povestiri, adeseori cu baza mitologica.

Notiuni de aritmetica, de matematica si de geometrie erau incluse de asemenea la sfarsitul primului ciclu care dadea dreptul la titlul de: “scrib ce a primit trusa de scris”. Mama trebuia, in timpul scolaritatii copilului sau, sa-i duca zilnic invatatorului trei paini si doua ulcioare cu bere. In cazul rarelor fetiscane admise la aprofundarea unor discipline, specializarea era predata fie in cadrul administratiilor sub tutela unui “fost elev” care o indruma, fie in Casele Vietii cuprinse in incinta marilor domenii religioase. Primele beneficiare ale acestei educatii erau, fireste ficele de nobili, care putusera frecventa scoala laolalta cu copii regali. De aceea nu era surprinzator sa gasim inca din Imperiul Vechi imaginea printesei Idut, in capela sa de la Saqqara plimbandu-se in barca si avand langa ea intreaga trusa de scrib asezata cu grija pe puntea navei sale, in spatele ei, si al “preceptoarei” sale numite Sesseset.

Egipteanul nu era bantuit de nici o prejudecata de casta, fiind necesar sa se aminteasca doar faptul ca zeul suprem ii creste pe toti oamenii egali, asa cum graia inteleptul. Asadar, aceea care se nastea intr-o familie modesta, dar demonstra, inca de la o varsta frageda, calitatile cerute putea spera ca intr-o zi, trestia cu care scria, calamul, avea sa o duca pana la picioarele faraonului. Unul din preceptele lui Ptahhotep (175-184) ne dezvaluie aceasta evidenta promovare sociala deschisa tuturora: “Daca esti umil si faci parte din suita unui om insemnat, uita ca acest om a fost umil candva. Nu fii arogant cu el pentru ca ii cunosti trecutul, respecta-l, tinand seama de destinul sau. Averea si consideratia nu vin de la sine. Zeul suprem este cel care ni le harazeste.” (cit in Wilson, 1995). Copiii familiei regale, pe langa alte privilegii il aveau si pe acela de a avea “tutori”, inavatati care se ocupau de educatia lor. Fetele erau invatate sa scrie si sa citeasca. Un exemplu este cel a lui Hatshepsut, faimoasa regina a Egiptului care l-a numit pe Senmut tutorele ficei sale Neferura.
S-au gasit insa dovezi care atesta faptul ca si femeile obisnuite stiau sa scrie si sa citeasca – s-au gasit liste de cumparaturi, sfaturi scrise cu privire la imbracaminte si alte lucruri ce tin de aceasta latura feminina. Aceste femei sunt considerate a fi sotiile unor oameni educati.
Avand garantia acestei posibilitati, egiptencele de originile cele mai modeste, dar care primisera o instruire adecvata, puteau spera sa abordeze unele meserii, practicate in mod nediferentiat de ele sau de barbati, dar, se pare, intr-o proportie mai redusa, fireste. Informatiile asupra acestui subiect sunt din pacate destul de rare. Fetele erau casatorite la varsta la care baietii incepeau pregatirea in cariera, deci ele deveneau sotii si mame. Dar, sotia isi putea inlocui sotul, putea fi reprezentantul sau oficial pentru o perioada de timp. De exemplu, daca barbatul lipsea, ea putea sa ii ia locul in afaceri pana la intoarcerea acestuia.
Adeseori, membre ale haremului regal deveneau Superioare ale atelierelor de filatura ale Palatului, iar unele doamne de societate puteau dirija mari santiere locale de tesatorie. Femeile puteau ocupa si alte pozitii inalte cum ar fi cele de administrator sau supraveghetor. Femeile care luau oameni in serviciul lor isi luau femei, iar barbati isi luau barbati. Fetele din casa erau pentru stapana, iar barbatii pentru rege. Separarea aceasta este raspandita chiar si in temple: de obicei femeile serveau zeitele, iar barbatii zeii. Cateva dintre slujbele pe care femeile le puteau detine erau: “supraveghetoarea hainelor”, “supraveghetoarea atelierului pentru peruci”, “supraveghetoarea celor responsabile cu dansul”, “supraveghetoarea haremului faraonului”. O femeie, Nebet, a reusit chiar sa aibe functia de vizir – mana dreapta a regelui, functie extrem de importanta la curte si rezervata barbatilor , dar sotul sau se stie ca a fost cel care a indeplinit atributiile ce-i reveneau. Alte femei au reusit sa ajunga administratori sau trezorieri. O profesie privata care putuse fi exercitata, de asemenea, de cate femei era aceea de veritabila “femeie de afaceri”, precum doamna Nenofer, proprietara de terenuri, posesoare de importante bunuri in Imperiul Nou; ea delega agentilor sai comerciali (sutyu) sarcina desfacerii produselor pe care ea dorea sa le vanda (asa-numitiii sutyu erau adesea in relatii cu omologii sai sirieni sau erau ei insisi sirieni).

In Egipt, festivitatile ocupau un loc important; nici un eveniment nu avea loc, indiferent la ce nivel, fara dans si muzica. Ne putem imagina ce festivitati se desfasurau la Curte sau in resedintele bogte: numeroasele reprezentari de banchete funerare ne-au lasat o amintire indepartata a lor. Numeroase femei, functionarele Palatului, Superioarele haremului, organizatoarele serbarilor si placerilor regelui, intendentele dansatoarelor regelui, intendentele cantaretelor, inspectoarele puneau la punct, supravegheau, raspundeau de receptiile muzicale pe care le agrementau cu o deosebita grija, ca si de relaxarile regale. Locuintele opulente aveau tot acest personal feminin care isi imbina prestatiile cu activitatile fiicelor familiei. Dar mai existau si un fel de companii de muziciene si dansatoare cu o pregatire temeinica care isi inchiriau serviciile, iar uneori mergeau din oras in oras, insotite chiar de acrobate pentru divertismentele private, pentru casatorii, si unele sarbatori religioase cu mare fast. Meseriile marunte care nu necesitau o instruire scolara erau cele de genul unui anume artizanat, redus aproape integral, in cazul femeilor, la mestesugul torsului, al tesutului, al fabricarii vesmintelor si al confectionarii uleiurilor parfumate si a unguentelor. Tot ceea ce tinea de toaleta doamnei apela la colaborarea feminina: coafeze, pedichiuriste, manichiuriste, maseuze. Majoritatea celorlalte mestesuguri erau de domeniul masculin. Pana si inalbirea rufelor era rezervata in cea mai mare parte barbatilor.
Femeia care mergea zilnic, atunci cand anotimpul muncilor agricole o impunea, sa duca la camp hrana barbatilor din familie nu pare sa fi impartasit truda cultivatorilor. Gasim extrem de rar reprezentarea unei taranci ocupate cu mulgerea vacii. O vedem mai frecvent vanturand cerealele sau indeplinind nunca de culegatoare de spice. Astfel incat, atunci cand, pe zidul unui templu sau pe un papirus funerar, ii vedem pe suveran si suverana arand cu plugul, putem fi siguri ca acolo este vorba, pur si simplu, de o evocare a “corvezii” la care orice defunct era constrans temporar in lumea cealalta. Un mediu analog si conditii asemanaoare sunt evocate atunci cand se infatiseaza un cuplu de burghezi sau de nobili indeletnicindu-se cu seceratul sau cu smulsul inului. Un caz desigur diferit este cel al culesului viilor si al fabricarii vinului. O interdictie ce tinea fara indoiala de insasi natura femeii o impiedica sa participe la culesul strugurilor si la tescuitul ciorchinilor.

Exista un sector aparte deschis activitatii acelor femei care primisera o instruire; acela al clerului. In epocile indepartate gasim, intrucatva, cel mai frecvent titlurile de preotese. Ele erau orientate in primul rand catre cutul zeitei Hathor, patroana femeilor, si uneori al lui Neith, “Marea zeita” din Sais. Asa cum Hathor era adorata si de preoti, oficiantele puteau fi puse in serviciul unei forme divine masculine a zeului, Thot, Ptah, Honsu si chiar Min, si indeosebi in Imperiul Mijlociu, Sobek cel cu aspect de crocodil (o regina din Imperiul Mijlociu a devenit chiar Profetul lui Sobek). Execitand cultul ca si barbatii, ele erau retribuite in acelasi mod si primeau rangul de Profeteasa sau de Slujitoare a Zeului: Hemet-Neter. Clerul subaltern si auxiliar era furnizat fireste de sexul feminin, “pregatitoarele”, “purele”: uabut; cele care “vegheau”, supraveghetoarele: uresut; cantaretele: merut. Potrivit anumitor conditii, ele aveau drept de acces, la unele posturi din administratia templelor, precum cele doua surori ale unui mare preot al lui Ptah din a XII a Dinastie, numite indrumatoare ale lucrarilor de pe Domeniul Zeului. In cursul aceluiasi Imperiu Mijlociu apare sarcina pur feminina de Sotie a Zeului, sau Adoratoare Divina, atribuita unor femei care nu par inca, in aceasta epoca sa apartina Curtii. S-a vazut ca acest gen aparte de preoteasa avea menirea sa trezeasca apetitul sexual al zeului, precum Min, Amon sau Ptah. In decursul intregii perioade a Imperiului Nou se constata un regres aproape total al participarii femeilor la activitatile templelor, exceptand serviciul teban in care au fost reperate cateva Profetese Secundare. Sarcina de Superioara a haremului zeului este atunci, asa cum am vazut rezervata doamnelor de societate, iar micile si marile burgheze puteau accede indeosebi la functia de cantareata a lui Amon, in vreme ce aceea de Sotie a zeului a devenit exclusiv regala. Cantaretele lui Amon beneficiau nu numai de veniturile livrate de trezoreria templului, ci si de o independenta exceptionala. Din punct de vedere legal, femeia era egala cu barbatul. Ea putea mosteni proprietati, le putea cumpara sau vinde impreuna cu sclavii si alte avutii. Ii era permis sa-si traiasca viata ca femeie singura, fara barbat. (Acesta era un lucru diferit, caci in restul lumii antice barbatii erau superiori, dominau femeile.) Unul din posibilele motive pentru aceasta libertate este acela ca descendenta se facea fie pe linie materna, fie paterna - un faraon putea deveni faraon numai daca se casatorea cu o femeie cu sange roial, caci femeia purta linia roiala.

Femeia Egiptului antic avea o viata libera, comparativ cu contemporanele sale de pe alte teritorii, nu era o feminista, dar putea detine puterea si pozitia daca facea parte dintr-o clasa care sa-i permita acest lucru, putea avea o slujba, sau sa fie mama daca vroia, putea sa traiasca singura, sau sa aibe o familie, putea sa cumpere sau sa vanda orice dorea, putea sa fie in pas cu moda sau sa invete sa scrie si sa citeasca daca avea ocazia, iubea si radea, manca si bea, petrecea si se imbolnavea, isi ajuta sotul, conducea gospodaria, ducea o viata similara cu cea a mamei, buncii ei in concordanta cu dreptatea si adevarul, era o femeie egipteana cu vise si sperante proprii...nu foarte diferita de noi, femeile din ziua de azi.