Elemente de gandire pre - filosofica pot fi gasite in cultura egipteana intr-o masura mai consistenta decat in cea mesopotaniana.
              Inca din epoca Regatului Vechi, natura le aparea egiptenilor ca un corp unitar si ordonat. Dar ordonat nu de zei, ci de Maat, care este nu numai principiul ratiunii si al justitiei ci si al ordinei si organizarii lunii.
In aceeasi epoca au aparut si atitudinii de scepticism religios.
              In “Sfatuirea unui om desnadasnuit cu sufletul sau”- unul din textele cele mai interesante din literatura egipteana – gandirea laica, eliberata de rigorile teologice, pune la indoiala dogma nemuririi sufletului si denuntand starea generala de decadenta a vremii, proclama ca singure valori onestitatea si generozitatea – si conclude cu recomandarea: “Pertece-ti ziua in veselie si da uitarii grijile”. (cit in Vercoutter, 2002). Tot in aceasta perioada a trait si Ptah-hotep, primul moralist din istorie cunoscut, autorul unor ample “Invataturi”, continand norme de conduita etica si politica.              

In perioada Regatului Mijlociu, odata cu aparitia scrierilor de matematica (Papirusul Phind) se afirma tot mai mult gandirea abstracta, ideea cognoscibilitatii lumii independente de normele si prescriptiile preotilor, deci, o incredere in gandirea individuala, libera, rationala.

              S-a remarcat ca tot acum egiptenii au inceput sa intrevada relatiile matematice intre lucruri ca o performanta universala, in timp ce ideile de repetabilitate, de necesitate de universalitatea relatiei constituie tot atatea premise care vor duce mai tarziu la formularea principiului de “legi si legitate”.

              Cu epoca Regatului Nou a aparut un filon idealist in speculatiile asupra temei “inceputurilor”: element primordial nu mai este acum apa, deci un element material ( ca in comogonia heliopolitana) ci zeul Ptah principiu abstract si unic al tuturor formelor si lucrurilor. Dar atitudinea filosofica a egiptenilor e mai variata si mai independenta de teologie decat s-ar crede. Un exemplu in acest sens este acel “Cantec al harpistului” care, ramanand indiferent la normele de viata pioasa si la dogmele teologiei cu privire la viata de dincolo, recomanda o comportare hedonista “sporeste inca si mai mult placerile pe care le ai!”. (cit in Wilson, 1995). Un carpe diem- avant la lettre: din secolul al xxi- lea i. e. n.

              In ultimele epoci ale istoriei Egiptului Antic, Spiritul religios a slabit (desi superstitiile au sporit).
Gandirea logica a facut progrese , ajungand la concluzii de nuanta materialista chiar si in cosmogonie.
Diodor din Sicilia (si alti scriitori antici care au cunoscut Egiptul) ne informeaza despre credintele egiptenilor care sustineau ca “un sol atat de propice ca al Egiptului a trebuit sa genereze primii oameni”. (cit in Drimba, 1998).
Ploile mari, temperate datorita climei calde au facut aerul foarte potrivit pentru nasterea initiala a animalelor, - dealtminteri, filosofi greci din cei mai mari au tinut sa cunoasca stiinta si gandirea egipteana (care vor lasa urme in opera lor), este pentru ca la acea data egiptenii – cum scria Herodot- erau “cei mai intelepti” si “cei mai invatati” oameni, “mult mai isteti la minte decat elenii” (Istorii, ii, 4, cit in Drimba, 1998).

              Civilizatia Egiptului antic a impresionat adanc pe toti cei care au intrat in contact cu ea, prin realizarile arhitectonice, prin arta sa atat de desavarsita, dar mai ales prin trecutul sau prestigios. Si cu milenii in urma, filozofii greci au fost intrigati de enigmaticele hieroglife sapate pe coloane, pe obeliscuri, pe statui si pe zidurile templelor.
Dar nici grecii, nici romanii n-au cunoscut sensul acestei scrieri misterioase si nu au putut, prin urmare, afla prea multe despre creatiile literare ale vechilor egipteni. Se stie ca, de abia la inceputul secolului al IX-lea, un invatat francez, Jean Francois Champollion, a reusit sa dezlege taina scrierii hieroglifice, si de atunci au inceput sa fie citite nenumarate opere literare lasate noua de vechiul Egipt, despre a caror existenta se stia din relatarile lui Herodat si Diodor din Sicilia.

              Asa cum s-a remarcat demult, nici un popor din anichitate nu a fost atat de cuprins de “patima” scrisului ca vechii egipteni. Acest fapt se datora in parte si existentei la ei in tara a unui material de scris ieftin si abundent, papirusul, o planta inrudita cu papura de la noi, ale carei tulpini, asezate unele langa altele, erau umezite si batute cu maiul, pana cand se forma o foaie pe care se putea scrie dupa uscare. Pe de alta parte, caracterul decorativ al scrierii hieroglifice si asemanarea sa cu arta picturii o facea sa fie un mijloc natural de ornamentatie. De aceea, in temple si mormite nu se afla aproape nici un perete care sa nu fie acoperit cu inscriptii. Dar, din imensa masa de scrieri egiptene pe papirus nu ni s-a pastrat decat o mica parte, si anume acelea care nu au fost nimicite de vremuri si de climatul umed sau de inundatiile din delta Nilului, adica din partea cea mai populata a Egiptului.

              Cele mai vechi texte literare care ni s-au pastrat sunt asa-zisele Texte ale piramidelor. Versiunile cele mai vechi ale acestora fiind gasite gravate pe peretii launtrici ai piramidelor construite de faraonii din dinastiile a IV a si a VI a. Aceste inscriptii, in cea mai mare parte foarte vechi, se refera exclusiv la soarta dupa moarte a faraonilor si reprezinta descantece si vraji gratie carora faraonul va putea deveni un zeu muritor. Ulterior, aceste formule magice au fost preluate si de nobili, care in timpul dinastiilor a IX a si a XI a au pus sa se scrie multe din aceste texte magice in interiorul sicrielor mari de lemn in care erau inmormantati. Acestea sunt Textele sarcofagelor care cuprind si ele descantece si formule magice pentru a-l feri pe raposat de foame, de sete, de numeroasele primejdii de acolo dar si spre a obtine bucurii, fericire si nenumarate placeri dupa moarte.

              Alte texte din aceeasi sursa si de acelasi gen constituie nucleul unei colectii de scrieri pe care egiptologii au numit-o Cartea mortilor. Aceasta este o colectie de texte eterogene cuprinzand descantece, farmece, formule magice dar si imnuri catre Osiris si Ra, care aveau ca scop sa fereasca pe raposat de o soarta rea pe lumea cealalta si sa-i asigure fericirea si nemurirea. Aceasta Carte a mortilor era asezata in mormintele egiptenilor cu stare, pentru ca raposatul, sau mai exact Ka-ul (sufletul) sau sa rosteasca aceste vraji sau descantece dupa moarte pentru a obtine astfel viata vesnica.

              Ni s-au pastrat si alte carti din aceasta literatura magica nu lipsita de o intensa putere de evocare si de metafore din cele mai vii, pe langa multe elemente fantastice. Asa sunt cartile numite: Ritualul slujbei zeilor, Cartea despre ce este in lumea de apoi, Cartea portilor, Nimicirea oamenilor, apoi numeroase “papirusuri magice” cuprinzand vraji si descantece folosite in viata de toate zilele.

              Mult mai insemnate pentru istoria literara sunt insa scrierile lipsite de cuprins magic sau sacral, caci aceste carti erau citie cu puternic interes de egiptenii vechi, intr-atat incat exemplare din aceste scrieri erau asezate in morminte pentru ca raposatul sa se desfete citind postum aceste opere literare.

               Literatura egipteana a luat nastere si a inflorit insanul credintelor religioase, dar s-a extins cu rapiditate, cuprinzand intreaga viata de zi ci zi. Operele literare au ocupat un loc de seama in gandirea si civilizatia egipteana. Stilul literar rafinat reprezenta o mandrie pentru scriitor, si incantare si apreciere pentru cititor.

              Literatura veche egipteana cuprindea aproape toate aspectele vietii. Operele literare erau impartite pe “genuri”. Astfel existau: nuvele, povestiri scurte, poezii, poezii folclorice, de dragoste, proverbe si invataturi, si meditatii filozofice. Structura era alcatuita din: titlu, introducere, cuprins si incheiere. In plus, ei mai scriau si piese, poezii dramatice, cantece, imnuri religioase si poezii de dragoste, descriau natura, luptele eroice sau preaslaveau regele, precum si cantece de munca, pentru lucratori, fermieri.

              Literatura egipteana a constituit sursa de inspiratie pentru literatura lumii.
In literatura egipteana veche exista o poveste datand din timpul Regatului Mijlociu (2022 – 1850 i.e.n). Aceasta perioada a furnizat un numar mare de scriitori si ganditori in cultura egipteana.
Povestea este intitulata “Marinarul si insula comorii”. Este narata povestea unui marinar egiptean al carui vas se scufunda si toti oameii de la bord mor. Ca unic supravietuitor, eroul locuieste o perioada pe o insula pustie, gaseste o comoara, se intoarce acasa si insula se scufunda misterios dupa plecarea sa.

              Cei care studiaza literatura comparata sunt de parere ca atat structura, actiunesi tema generala a acestei opre a inspirat mari autori clasici si romantici din intreaga lume in operele lor in care invoca aventuri in cautarea unor comori, sau eroi care traiesc singuri pe o insula izolata.
Un exemplu bun este cel al lui Robert Louis Stevenson cu “Insula comorii”. Se povesteste despre Jim Hawkens care gaseste o harta a unei comori ingropata pe o insula pustie.
Un alt exemplu este cel al autorului francez Alexandere Dumas si “Contele de Monte Cristo”. Aceasta povestire il are ca personaj principal de Ddmond Dante care trece prin multe aventuri palpitante in incercarea de a gasi o comoara ascunsa pe insula pustie Monte Cristo. In final, eroul gaseste comoara si se intoarce acasa cu bine.
in mod suprprinzator, vasul eroului purta numele “Faraon”.

              Povestea Cenusaresei apare in abundenta in multe opere folclorice si literare in toata lumea. Cea mai frumoasa si mai cunoscuta versiune le apartine fratilor Grim. Povestea Cenusaresei, cu aceeasi tema centrala apare inunele opere literare ale Egiptului Antic pe papirusuri si avand diverse variante. Prima aparitie a povestirii dateaza din perioada celei de-a Patra dinastii in secolul 26 i.e.n. Iar o copie datand din Regatul Nou intre secolele 16-12 i.e.n a fost de asemenea gasita.
Aceasta copie contine o descriere a umilintelor si torturii la care era supusa Cenusareasa de catre mama sa vitrega. Un alt papirus din secolul al 6 lea i.e.n contine aceeasi povestire.

              Vechii egipteni au fost primii care au creat opere dramatice - un document egiptean datand din secolul 32 i.e.n. este primul text dramatic din istoria omului pe pamant. Acesta se afla in prezent la British Museum si contine un dialog filozofic dramatic intre zeitatile Egiptului antic cu privire la procesul creerii lumii si sistemului cosmic al lucrurilor si fiintelor. Ceea ce este iumitor este ca dialogurile dintre zei sunt scrise intr-un mod foarte similar cu cel al dramei clasice europene. Ce e si mai interesant este faptul ca aceasta contine monologuri ale preotilor care joaca un rol similar cu cel al naratorului din drama zilelor noastre care interpreteaza si comenteaza evenimentele care se succed.

              Egiptul antic ne-a transmis un numar considerabil de opere poetice si, pe malurile Nilului, cu aproape 5000 de ani in urma, au fost create primele poezii si au fost recitate si scrise primele poeme.

              In contrast total cu poezia magica, sacrala si imnica, poezia de dragoste egipteana respinge viziunea magica a lumii si este semnificativ in acest sens cat de putine descantece de dragoste, cat de rare vraji de iubire gasim in textele egiptene magice, comparativ cu numarul poeziilor de dragoste. In poemele de dragoste egiptene vedem mijind doua fenomene cruciale in istoria gandirii poetice: aparitia persoanei umane, fata sau baiat indragostit, care isi exprima dorintele, si apoi aparitia dragostei insasi ca sentiment ce cuprinde intreaga fiinta.

              Nu putin insemnata pentru geneza acestei poezii de dragoste egiptene era si ginagasia, precum si bunatatea calda ce se vadeste cu limpezime in firea egiptenilor si in dragostea lor fata de animale. Iata depilda cum se exprima o poezie adresata unei pasarele: “Nu ti-e cald in cuibul tau?/ Nu te incurci prin maracinis/ Cand maica-ta nu e alaturi de tine?/ Cand sora ta nu e aici/ Sa te racoreasca/ Si nici doica ta sa te apere?”.(cit in Constantin, 1974)

              Foarte caracteristic pentru poezia de dragoste egipteana este faptul ca cei doi iubiti isi spun “frate” si “sora”, cu toate ca nu poate fi catusi de putin vorba de o casatorie sau de o dragoste intre frati. Ci este mai curand o metafora pe care o folosesc cei doi iubiti, casatoria intre frati si surori neexistand in Egiptul antic decat in familia faraonului. In mod foarte precis, iubitul sau iubita implora pe zei sa-i ajute in iubirea lor care nu este catusi de putin vinovata sau “pacatoasa”. Caci dragostea in lumea Egiptului antic este o binefacere daruita de zei si nu este interzisa de ei decat in anumite zile ca o interdictie rituala.

              Referitor la forma in care ne-au fost transmise aceste poezii si structura poeziei in genere, observam ca din cuvintele egiptene nu ni s-a pastrat decat scheletul de consoane si nu cunoastem catusi de putin vocalele din termenii limbii egiptene. De aceea, intr-o poezie egipteana nu putem distinge vocale lungi si scurte. Nici numarul de silabe nu ne este adesea cunoscut, fiindca ortografia unor termeni diferea mult de pronuntarea lor, si lucrul acesta il stim prin transcrierea asiro-babiloniana, greaca sau ebraica a unor termeni. Dar nici accentul tonic al unui cuvant nu il stimin in egipteana. Asadar, despre forma si structura poeziei egiptene se poate afirma ca versificatia egipteana este intemeiata pe paralelismul membrelor si nu pe rima sau pe un numar fix de silabe.
Mai mult ca sigur, in versificatia egipteana nu avem d-a-face, ca in poezia greaca sau latina cu un ritm dat de masuri sau picioare, compuse la randul lor din silabe scurte sau lungi (dactil sau spondeu).
Este insa posibil sa fi existat un ritm dat de alternanta accestelor tonice ale cuvintelor.
Caracteristic pentru poezia egipteana este insa paralelismul membrelor care se regaseste ca element fundamental de versificate si in poezia asiro-babiloniana, in cea ebraica si in cea feniciana.

              Farmecul magic al creatiilor poetice din Egiptul faraonic a inspirat si pe marele nostru poet Mihai Eminescu, care a descris Egiptul in opera sa “Memento mori”, iar Alexandru Macedonski in “Ospatul lui Pentaur” (1886) a schitat magistral lumea sclipitoare de pe valea Nilului. In volumul sau de talmaciri “Din lirica Universala”, Lucian Blaga a redat cu eleganta sobra frumusetea unui Imn catre soare.

              In Egipt, acest mare centru de cultura din Mediterana de la care au iradiat puternice curente civilizatorii in mai toate tarile din jurul sau: africane, europene, asiatice, s-a constituit de foarte timpuriu o literatura sapientiala de maxime, aforisme si sentinte scrisa de scrib si de marii dregatori.               Pentru a intelege contextul in care aceasta mare literatura a aparut, si mai ales de ce era necesara vom face o scurta incursiune in istoria atat de framantata a locuitorilor din delta si valea Nilului.

Egiptul propriu-zis era constituit numai din valea si delta Nilului, singurele portiuni locuibile (in afara de cateva oaze) si unde se putea lucra pmantul spre a da roade. Nilul, prin inundatiile sale periodice asigura hrana Egiptului fiind totodata calea de comunicare unica dintre diferitele regiuni ale tarii. El lua nastere din reuniunea Nilului alb cu Nilul albastru care isi uneau apele, primul avandu-si originea in regiunea marilor lacuri din Africa ecuatoriala, iar cel de-al doilea lua nastere din lacul Tana in Abisinia in care se varsau apele a numeroase rauri repezi din muntii Abisiniei. Apele Nilului alb spre primavara dupa ce strabateau vaste intinderi de apa statatoare pline de plante, ajungeau in Egipt in luna Iunie avand o culoare verde bine pronuntata. De aceceea vechii egipteni il numeau Nilul verde. La randul sau, Nilul albastru devenea rosu in luna iulie cand zapezile din muntii abisinieni topindu-se duceau cu ele un mal saturat de oxid rosu de fier. Aceste ape rosiatice ajungeau in egipt in luna iulie.
Dar albia destul de mica a cursuli Nilului nu era capabila sa cuprinda in ea imensa scurgere de apa ce venea odata cu Nilul rosu, si fluviul se revarsa inundand intinsa sa vale.
Inundatia se extindea cu repeziciune din sud inspre miazanoapte, iar in 15-20 de zile intreaga ale a Nilului era inundata. Atunci incepea sa depuna malul care dadea rodnicia sa legendara pamanturilor Egiptului. Aproape 4 luni de zie tot pamantul vaii Nilului si al deltei sale era acoperit de ape care saturau si umpleau ogoarele cu mal fertil, si doar dupa retragerea inundatiei tarinile acoperite cu mal roditor si zemuind erau semanate, dupa o foarte sumara aratura.

Pamantul roditor al Egiptului a fost castigat de egipteni insa prin munca asidua si durabila asupra malurilor mlastinoase. Trebuia sa se regularizeze cursul navalnic al marelui fluviu, sa se domoleasca furia inundatiilor sale si sa se prefaca in terenuri roditoare baltile cu apa statatoare ce ramaneau dupa inundatia anuala. Lucrarile efectuate pe sute de kilometri pe malurile Nilului nu se faceau independent, ci in stransa coeziune si conform unor directive comune, astfel erau coordonate toate lucrarile de sapare de canale, de constructie de diguri, de ridicare de maluri si intretinere anuala a acestor lucrari.

Statul egiptean s-a nascut astfel, in ultima instanta, din necesitatea ca toate obstiile satesti sa se uneasca intr-un efort colectiv menit sa faca din aceasta zona una propice pentru agricultura. Pe de alta parte, faraonii s-au proclamat inaintea supusilor lor “zei vii” si s-au folosit de toti zeii si zeitele egiptene pentru a impune poruncile lor. Pentru a putea specula la maxim “ajutorul” zeitatilor in afara de jertfe si de inchinari “zeii vii” aveau nevoie de un concept central de gandire, concept concretizat prin implinirea lui Maat.               Acesta insemna “adevarul si dreptatea” si fiecare egiptean era dator sa-si traiasca viata in adevar si dreptate.

Vechile texte din piramide afirmau ca Maat este hrana, elementul esential chiar al zeilor egipteni. “Adevarul si dreptatea” sau daca vrem virtutea, omenia erau considerate de vechii egipteni ca un lucru material, ca un fluid al vietii care patrundea peste tot. Ba chiar, egitenii credeau ca dupa moarte inima omului e cantarita intr-o balanta, ca un fel de judecata de apoi, in raport cu Maat si nu putea intra in imparatia celor drepti a lui Osiris, daca in talerele cantarului, inima (adica faptele lor) nu atarna greu, nu era plina de virtute si omenie, nu era pura si lipsita de greseli.

Daca Maat: virtutea, omenia, literal “adevarul si dreptatea” era o valoare generala, ea nu era deloc explicita, nu prescria reguli precise de comportament in cutare sau in cutare imprejurare de viata, ea nu indica cu claritate egipteanului calea de urmat intr-o imprejurare sau alta.
Tocmai din lipsa de claritate a conceptului central in gandirea egipteana Maat, s-au nascut colectiile de maxime, setinte si sfaturi care s-au numit literatura sapientiala sau tratate de intelepciune care tindeau sa explice pentru fiecare ce este “adevarul” sau “dreptatea”.
In decursul veacurilor, datorita incalcarilor si nelegiuirilor savarsite de faraon, s-a inradacinat adanc convingerea ca “adevarul si dreptatea” nu pot fi porunca faraonului nedreapta si tiranica, chiar daca el este un “zeu viu”, (caci existau si zei nedrepti-Seth), ci Maat trebuie definit ca “omul intelept si invatat”.
Cu toate ca si de la sumerieni ne-au ramas colectii de texte de intelepciune scrise probabil la sfarsitul mileniului al treilea i.e.n, se pare ca cele mai vechi texte de intelepciune (sapientiale) au fost scrise pe malul Nilului.
Intocmirea unor texte scrise care-si propuneau sa invete pe cititor arta de a trai in societate este pus pe seama culturii egiptene.
La sfarsitul mileniului al doilea i.e.n un rege fenician al orasului Biblos afirma ca “din Egipt a iesit intelepciunea pentru a ajunge in tara mea”. (cit in Wilson, 1995).
Chiar etimologia cuvantului grecesc insemnand “intelepciune” - sophia (de unde a derivat “philosophia”-philosophos, etc.) e de origine egipteana, iar pe de alta parte etimologia termenului semit avand intelesul de “intelepciune” hokma este tot de origine egipteana.