Lumea spirituala creata de vechii egipteni era una fascinant de bogata si care ramane unica in istoria religiilor lumii , dar care intr-o oarecare masura ne este familiara sub multe aspecte.
Caracterul acestei lumi spirituale este in acelasi timp misterios si manifest, ascuns si accesibil, inconjurat intr-o aura de mit si ritual, si a pemis vechii civilizatii de pe Nil a se dezvolte, sustinand si directionand cultura aproape in toate directiile.
Unul din lucrurile care ne sunt familiare in religia vechilor egipteni este faptul ca oamenii erau foarte preocupati de viata de dincolo.
Mai mult decat atat, pentru a nu se numara printre osanditii vietii de dincolo, persoana trebuia nu doar sa venereze zeii, dar sa si traiasca dupa un cod de standarde.
Spre deosebire de religiile noastre contemporane, religia egipteana antica nu se baza pe un set de principii teologice, si nici nu depindea de scrierile canonice. Ci mai degraba a evoluat in jurul felului cum oamenii interactionau cu zeii lor, iar egiptologii se refera la acestea folosind termenul de “cult”.
Acesta este aproximativ asemanator cu cel de “ritual”.
In limba egipteana veche nu exista un sinonim pentru “ritual”. Ei se referau la aceste interactiuni cu zeii pe care noi le numim azi ritualuri prin irt ht (a face lucruri), irw (lucruri facute), sau nt (proceduri regulate).
Nu s-a putut stabili cu certitudine aparitia religiei egiptene, dar oamenii de stiinta considera ca aceasta a aparut cu mult inainte ca Egiptul sa fie stat, sau ca scrisul sa apara.
Multe informatii privind religia vechilor egipteni le aflam din obiectele de cult gasite, din ritualurile funerare atat ale oamenilor cat si ale animalelor, si din zonele in care acestea au avut loc.
Mai mult decat atat, grija cu care motii erau ingropati in perioada preistorica, si credinta lor in “viata de dincolo” sugereaza cu siguranta ca vechii egipteni erau capabili de o trologie sofisticata.
In perioada de inceput a Egiptului, mortii erau ingropati in pozitia unui fetus, cu fata indreptata spre Vest, unde soarele apune, poate sugera credinta in renasterea spirituala.
Herodot ne relateaza ca “egiptenii sunt de departe cel mai religios popor”.
Afirmatia, justa in generalitatea ei, trebuie luata totusi cu mici rezerve. Caci numarul de preoti, de temple, de zeitati, de sarbatori, de ceremonii, de acte de cult, de teme si motive religioase in reprezentarile artistice si in operele literare,- nu constituie indiciul suficient al unei generale si profunde religiozitati, ci mai sunt si tot atatea forme de afirmare a autoritatii clasei sacerdotale sau a monarhiei sau “de drept divin”.
Pe langa aceasta, la data cand Herodot vizitase Egiptul, religia era dominata de zoolatrie; cand erau divinizate sute de mii de pesti, pisici, serpi, crocodili.
Privita in ansamblu si in evolutia ei trimilenara, religia egipteana ofera un spectacol relativ calm, un spectacol de o oarecare umanitate si de o liniste a resemnarii.
Exista in aceasta religie, fireste, foarte multe forte ostile omului, dar egipteanul antic nu le vedea sub aspectul lor cel mai inspaimantator.
Sentimentul de teroare este mult mai putin prezent in religia egipteana decat in alte civilizatii. Exista, desigur, si la egipteni o multime de spirite malefice, de demoni, dar niciodata acestia nu puteau decide si impune trimful definitiv al raului.
Religia egipteana ii oferea omului iluzoriul balsam al linistii, al impacarii si al sperantei.
Omul se simtea inconjurat de forte divine, bune sau rele, care actionau prin intermediul unor animale.
Aceste forte erau intrupate intr-o fiinta reala si concreta, legata de o anumita ambianta – sarpele pe camp, leul in desert, crocodilul in fluviu, etc – aveau pentru egipteni o mai mare importanta (tocmai pentru ca erau prezente nemislocite, imediate) decat invizibilele “forte divine”. De aceea cu mult inainte de 3000 i. e. n. trebuiau venerate, intrucat erau considerate totemuri, protectori ai triburilor. Acestor animale trebuie sa li se castige bunavointa si protectia prinrugaciuni, prin sacrificii, ofrande si prin divinizarea lor. Taurul, vaca, berbecul, cainele, pisica, soimul, hipopotamul, leul, ibisul, vor fi astfel divinizate. De la reprezentarile zoomorfe s-a trecut apoi la imagini compozite, semi-umane, fantastice (paralel, insa formele ,zoomorfe au continuat). Astfel, zeita Hathor – femeie cu cap de vaca; zeul Anubis – barbat cu cap de sacal; zeul Horus – cu cap de erete etc.
O asemanea reprezentare isi are explicate in cadrul procesului gandirii religioase a vechilor egipteni, si anume: se spunea despre zeu ca el iubeste dar si uraste; ca ajuta dar si pedepseste; ca daruieste, dar si ia inapoi cu sila .
Ori acest dublu aspect al zeului nu putea fi sugerat printr-o prezentare pur zoomorfa, exclusiv a sacalulai, eretelui, etc., si atunci s-a ajuns la o reprezentare de compromis, la o reprezentare dubla: nu se putea renunta la reprezentarea animala, dar cum corpul omenesc sete cel caruia i se va rezerva functia de a sugera aspectele pozitive, binefacatoare, “umane” ale divinitatii.
Imaginea despre zei ca fiinte intrucatva umane (prin aspect, prin comportament, prin viata lor familiala) a aparut inca din epoca predinastica,
dar niciodata antropomorfismul nu a reusit sa se impuna total in Egipt; zeul va mai pastra macar un detaliu, macar simbolul unui atribut care sa aminteasca reorezentarile zoomorfe.
Se poate face o reconstituire a panteonului egiptean cu principalele sale divinitati, cu o auturitate mai mult sau mai putin locala.
Foarte putine dintre acestea au fost venerate in intraga tara.
Divinitatea cea mai importanta inca din epoca Regatului Vechi era zeul soarelui Ra, care strabatea cerul – ziua in “barca diminetii”, noaptea in “barca serii”; Thot (reprezentat cu cap de pasare Ibis), zeul Lunii si loctiitorul lui Ra, parintele intelepciunii, inventatorul “cuvintelor divine”; Nut, doamna cerului si mama stelelor; Hathor, stapana pacii si a tuturor zeilor; apoi marele Osiris, zeul pamantului rodnic si stapanul recoltelor, domnul si judecatorul mortilor; Ptah, “zeul cu chip frumos”, adorat la Memphis si al carui cult era asocoat cu acela al boului Apis; Amon, venerat la Teba ca zeul suprem; Seth, zeul rau, razboinic, dusmanul Lunii, ucigasul fratelui sau Osiris.
Faraonul era considerat fiul zeului, loctiitorul sau in Egipt, si zeu el insusi, purtand chiar embleme divine, fara insa ca “divinitatea” sa sa aibe un rol important in religia egipteana.